„Bucovina și bucovinencele în memoria culturală a locurilor”

articol de presă 15.03.2025

**„Bucovina și bucovinencele în memoria culturală a locurilor”**

Nu foarte departe de granița României, la Igești, a avut loc, sâmbătă, 8 martie a.c., Salonul de cultură „Bucovina și bucovinencele în memoria culturală a locurilor”.

Organizatorul principal al evenimentului a fost Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Arboroasa”, propunându-și să omagieze predestinarea de a fi femeie printr-o incursiune în memoria culturală a Bucovinei.

„Evenimentul a adus în prim-plan personalități feminine remarcabile din istoria Bucovinei, care au lăsat o amprentă semnificativă asupra comunității și identității românești: Eugenia de Reuss Ianculescu, Alma de Volcinschi, Elena Cuciureanu și Maria Rusesu. De asemenea, au fost comemorate femeile martire supuse persecuțiilor staliniste, deportate în stepele Kazakhstanului de către regimul sovietic” a recitat Maria Calancea, președinta Asociației „Arboroasa”.

Originalitatea evenimentului a fost accentuată prin recitalurile din muzica clasică a compozitorilor români George Enescu și Ciprian Porumbescu, dar și pe accente de muzică etnică românească pe versurile lui Anton Pann. Interpretarea muzicală a fost asigurată de artiștii Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu (Asociația „Klavier Art”) la pian la patru mâini, vocaliștii Maria Devghei și Ovidiu Foca, cvartetul instrumental „Diamond Bend” și de elevii Școlii de Arte din Ciudei, conduși de violonista Dana Cogut.

Organizatorii evenimentului au fost: Școala de Arte din Ciudei, Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Arboroasa”.

S-au alăturat proiectului Societatea „Doamnele Române” din Cernăuți, (președinte, Maria Toacă), Societatea pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina din Rădăuți (președinte, prof. univ. dr. Liviu George Maha) și Consulatul General al României la Cernăuți.

Au evocat personalitățile de odinioară scriitoarele Maria Andrieș (Cernăuți), Mălina Anițoaie (Rădăuți), prof. Viorica Stan (Cernăuți), prof. Diana Meglei (Ciudei), Dana Georgeta Streza (Șercaia, Brașov), Irina Airinei (București).

„Pentru că memoria individuală și memoria colectivă leagă între ele generațiile – nu doar în sensul căutării trecutului, ci și ca un proces de esență intelectuală prin care, ca societate, decidem ce trebuie decretat, păstrat și apoi transmis descendenților. Pentru că memoria există în măsura în care este împărtășită de membrii unei comunități sau de popoare întregi și, ca să fie obiect al împărtășirii, ea trebuie să circule vertical și orizontal. Așadar, locurile pe care le numim ale memoriei nu radiază o forță spirituală care așază istoria nu doar în perimetrul povestirii, ci și al eticii, al educației caracterelor, al pedagogiei modelelor, al pedagogiei comunitare sau al memoriei culturale a oamenilor și a locurilor din Bucovina care au onorat istoria și cultura locului, istoria, cultura, viața socială și politică românească și care nu se regăsesc întotdeauna în paginile istoriei mari” a subliniat Maria Calancea.

Participanții au făcut un popas la Budineț, la castelul familiei Volcinschi, clădire în care funcționează școala din Budineț (director, Svetlana Alexandriuc).

„Asociația Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale «Arboroasa» a readus acasă, în nordul Bucovinei, chipurile a două doamne remarcabile – Eugenia de Reuss, prima sufragetă a României, și Alma de Volcinschi, președinta societății culturale de tradiție istorică Doamnele Române, dăruind Liceului din Igești și Gimnaziului «Grigore Boatan» din Budineț – fosta reședință a familiei Volcinschi – două tablouri semnate de pictorii Aida Suster (Eugenia de Reuss) și Radu Negru (Alma de Volcinschi)” a mai arătat Maria Calancea. Au mai participat la eveniment dr. Florin Stan – referent principal în cadrul Consulatului General al României la Cernăuți; Liliana Agheorghicesei – președinta Patronatului Județean al Femeilor de Afaceri din IMM Suceava, vicepreședintă a Patronatului European al Femeilor de Afaceri; Irina Vasile, conf. univ. dr. la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București, scriitoare și jurnalistă (Asociația Anima Fori), Gabriela Iuliana Sadoschi, antreprenoare și consilier județean la Consiliul Județean Suceava alături de dl Daniel Ursachi – consilier județean la Consiliul Județean Suceava; Andrian Ursulean, starostele satului Cireș; Carolina Jitaru, jurnalistă, vicepreședintă a Societății „Doamnele Române”; Tatiana Tutunaru Bârzu, membră a Societății „Doamnele Române”; Serafima Crigan, dascăliță română, cercetătoare la Institutul pentru Modernizarea Conținuturilor Curriculare și autoare a primelor manuale în limba română pentru elevii etnici români din Ucraina; Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu, Asociația „Klavier Art”; Ovidiu Foca, directorul Casei de cultură din municipiul Rădăuți.

Prima parte a evenimentului a avut loc în Salonul de evenimente Imperia Igești, Ciudei, prin bunăvoința doamnelor Ionașcu Marinica și Margareta Ionascu.

**MĂLINA ANIȚOAIE**

Distribuire:
Tweet

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *